Voi avea cateva postari privindu-i pe tigani. Nu voi scrie aici ceea ce am citit prin diverse sau am auzit de la diverse persoane, ci despre experienta mea si eventual a lui Calin cu si legata de ei. Nu pot spune ca sunt un popor, pentru ca ei, de fapt sunt raspanditi in toata lumea si au luat nu numai infatisarea poporului in a carui tara s-au stabilit….sau…nu, dar si limba, cultul , obiceiuri si chiar nationalitatea.
Cand eram copil, in Romania, parintii mei, mergeau la filme indiene, care intr-o anume perioada au fost foarte populare acolo (imi amintesc de “Vagabondul” cu Raj Kapoor). Pe vremea aceea, adica in epoca comunista erau multe cinematografe in Constanta. Oriunde se difuzau filme indiene erau cozi uriase la casele de bilete. Romanii nu prea aveau loc, din cauza tiganilor, care se inghesuiau cu familiile lor la intrare. Asta, pentru ca, spuneau ei ca indienii sunt fratii lor, etnia tiganeasca provenind din India si raspandindu-se in toata lumea.
Pana s-a nascut Calin si cativa ani, pana cand el a mai crescut, eu doar ma feream de ei, pentru ca nu auzeam decat lucruri rele, care ma infricosau. Lucrurile au inceput sa se schimbe cand fiul meu s-a inhaitat cu gasti de tigani, pentru ca eram o mama singura si trebuia sa-mi apar fiul de lucruri, pe care eu le credeam rele. Oricum, a fost o etapa in viata noastra, care ne-a facut sa intelegem un adevar esential, anume ca natura speciei umane este la fel, oriunde pe planeta Pamant. Si la aceasta etnie, oamenii se impart in bogati si saraci, au bulibasi (un fel de sefi de trib), regi, imparati, au “legea tiganeasca” si….unele obiceiuri specifice (cum ar fi ciordeala).
Dar, cine nu fura, sau, mai bine zis, cine fura cel mai putin, iar acestia sunt oamenii care, intr-adevar produc ceva (cum ar fi painea, locuinte, imbracaminte, poate ceva legat de arta, o carte buna).
Sa ne intoarcem la tigani. Parintii mei locuiau in centrul Constantei, intr-un bloc, tip rusesc, o constructie remarcabila, care avea la demisol beciuri pentru fiecare apartament. In spate era un alt bloc, iar intre ele o o curte cu pomi si flori. In spate era strada Luminisului, unde erau case, unele tip vila (dintre care unele nationalizate, cand comunistii au venit la putere). Intr-una din vile locuiau mai multe familii de tigani, saraci si care se ocupau cu …ciordeli, in timp ce romanii se duceau la munca.
Trebuie sa spun, aici, ca in communism, aproape toti adultii mergeau la servici, cu exceptia tiganilor, care nu isi castigau existenta in cadru organizat. De obicei copii lor, care erau multi la numar, nu mergeau la scoala. Majoritatea avea 2-3 clase, rar isi termina ciclul primar, adica 4 clase. In prezent situatia acestei categorii (tiganii se impart in mai multe categorii, de obicei dupa ocupatii sau dupa modul in care traiesc: tigani caldarari/zlatari, argintari, gabori, lautari, spoitori, florari, etc) nu este diferita.
Mijlocul lor de transport si care este si acela care ii ajuta in activitatea zilnica este caruta trasa de cai. Deci calul este animalul prezent in orice curte, pentru ca nu am spus, dar tiganii nu locuiesc, in mod obisnuit la bloc, ci la casa sau….in cort. Se spune ca multi isi baga calul in casa; oricum din curtile multora iese un miros greu de suportat, un amestec de dejectii animale, cu mancare grea si haine si trupuri nespalate.
Tiganii, din spate, se ocupau mai ales de ciordeli, parinti, copii (intreaga familie) si aproape toti barbatii facusera sau faceau pirnaie, de unde se intorceau si mai pusi pe rele! Calin, copil fiind, se plangea tot timpul ca el nu are prieteni si de aceea “umbla” cu unii din ei ceva mai buni, in acelasi timp temandu-se sa intre in casele, mai ales a celor numiti “interlopi” (cum era Vadar). Din cauza ca umbla cu toti “boratii”, pe la scoala trecea foarte rar. Cand mergeam sa vad situatia lui, gaseam catalogul plin de absente nemotivate si de note sub 5 (5 fiind nota cea mai mica de trecere), iar vecinii veneau la mine (eu fiind o mama singura) sa parasca ca el si gasca lui de derbedei le furasera, muraturile, si alte chestii din beciuri.
Ma certam cu toata lumea: politie (care ne chema sau vizita), vecini dar mai ales cu parintii tiganilor cu care umbla. Asa ca am ajuns sa port porecla “Zorro”, care se pare ca este de actualitate chiar si in prezent. Un vecin al nostru, britanic, ma apeleaza cu acest nickname. Am citit odata, intamplator, in contul lui Calin de Facebook, ca amicul, roman, cu care el venise in UK, il intreba daca a fost in Tenerife cu Zorro. Deci, pe la spate, eu nu sunt mama, ci Zorro.
Chiar si in UK ma “cert” mai ales cu institutiile, care nu ne trateaza corect, din punctul meu de vedere, pe mine si pe Calin. Deci, nu stiu cum sunt numita, pe la spate, dar, oricum, mai multa lume, de aici, ma cunoaste, decat cunosc eu! Poate, cand vorbesc intre ei, imi spun: romanca aia nebuna, sau poloneza, sau tiganca sau cum mi-or mai mai zice (pentru ca multi nu stiu ce este Romania si “cu ce se mananca”), dar si mai multi nu stiu ca romani si tiganii, din Romania, sunt etnii total diferite, asemanarile fiind doar in comportamentul social (pentru ca ambele etnii au o majoritate saraca si o minoritate bogata, clasa de mijloc fiind din ce in ce mai mica numeric).
Revenind la tigani, zona in care locuiam era plina de case nationalizate de regimul communist. Multe din ele erau ocupate, mai mult sau mai putin “abuziv” de tigani, care fiind multi la numar, ni se parea, noua romanilor, ca polueaza zona. Aceste case sau vile erau de o insalubritate greu de inteles sau de acceptat, asa ca tiganii erau, cum sunt si acum, marginalizati si ocarati, asta cu toate ca vina nu era, in cea mai mare parte, a lor ci a societatii plina de prejudecati si mai ales, a autoritatilor.
Toate, cate le-am scris, se petreceau acum vreo 25-30 ani. Spun asta pentru ca de pe la 18 ani, Calin a inceput sa se cuminteasca, chiar daca legatura cu tiganii nu s-a rupt, definitiv atunci, data fiind situatia noastra economico/financiara din ce in ce mai precara.
Multi tigani din Constanta erau turci, ei locuind cu predilectie in zona Piata Grivitei si Piata Chiliei. Barbatii se ocupau cu “afaceri”, de obicei, ilegale, iar femeile cu vanzari de diverse, ghicitul si activitati casnice. Unii din ei aveau conditii de locuire mai suportabile. Dar toti aveau camerele varuite cu albastru si uneori cu alb iar pe pereti si pe paturile de dimensiuni mari (deoarece dormeau “claie peste gramada”) erau puse carpete stralucitoare, extrem de kitsch-oase, pe care le aduceau din Turcia si in majoritate le vindeau. Mai aveau pe mese si pereti icoane ortodoxe si alte obiecte, care mai decare mai stralucitoare. Din autogara Constanta, plecau spre Istambul multe autocare incarcate cu tigani “comercianti”. Pe langa carpete aduceau tot felul de maruntisuri, pe care le vindeau la tarabe sau ambulant, pe plaje, in timpul verii, Constanta fiind situate pe malul Marii Negre si la distanta mica de Turcia.
Vara, pe plaja, mai vindeau porumb fiert, acadele, susan, mere caramelizate, seminte prajite (pe care le vindeau in cornete facute din ziar, cate 1 sau mai multe paharute, dupa cati bani plateai). Mai faceau din scoici tot felul de obiecte decorative, coliere (care aratau chiar bine) astfel ca turistii romani sau streini le cumparau cu placere.
In toate parcurile Constantei erau tiganci, imbracate cu fuste inflorate, cu parul prins in cozi (jumatate in spatele urechii si alta jumatate in fata), de obicei purtand un bebelus sau o papusa (care sa dea impresia de bebelus) in brate, sau cu cate un puradel (copil mic) pe langa ele. Ele se ocupau, de obicei cu pacalit naivii, adica cu ghicitul in palma, in carti sau ghioc (o scoica mare, in care parca auzi sunetul valurilor marii). Manifestau o abilitate remarcabila de a “citi” omul si dorintele lui, asa ca reuseau sa ia bani si bijuterii, iar asta fara ca omul sa se simta furat.
PS Continuarea alta data. Oricum voi incarca multe poze (personale si de data relativ recenta) cu tigani din Transilvania, intr-una din urmatoarele postari despre etnie.
Cand eram copil, in Romania, parintii mei, mergeau la filme indiene, care intr-o anume perioada au fost foarte populare acolo (imi amintesc de “Vagabondul” cu Raj Kapoor). Pe vremea aceea, adica in epoca comunista erau multe cinematografe in Constanta. Oriunde se difuzau filme indiene erau cozi uriase la casele de bilete. Romanii nu prea aveau loc, din cauza tiganilor, care se inghesuiau cu familiile lor la intrare. Asta, pentru ca, spuneau ei ca indienii sunt fratii lor, etnia tiganeasca provenind din India si raspandindu-se in toata lumea.
Pana s-a nascut Calin si cativa ani, pana cand el a mai crescut, eu doar ma feream de ei, pentru ca nu auzeam decat lucruri rele, care ma infricosau. Lucrurile au inceput sa se schimbe cand fiul meu s-a inhaitat cu gasti de tigani, pentru ca eram o mama singura si trebuia sa-mi apar fiul de lucruri, pe care eu le credeam rele. Oricum, a fost o etapa in viata noastra, care ne-a facut sa intelegem un adevar esential, anume ca natura speciei umane este la fel, oriunde pe planeta Pamant. Si la aceasta etnie, oamenii se impart in bogati si saraci, au bulibasi (un fel de sefi de trib), regi, imparati, au “legea tiganeasca” si….unele obiceiuri specifice (cum ar fi ciordeala).
Dar, cine nu fura, sau, mai bine zis, cine fura cel mai putin, iar acestia sunt oamenii care, intr-adevar produc ceva (cum ar fi painea, locuinte, imbracaminte, poate ceva legat de arta, o carte buna).
Sa ne intoarcem la tigani. Parintii mei locuiau in centrul Constantei, intr-un bloc, tip rusesc, o constructie remarcabila, care avea la demisol beciuri pentru fiecare apartament. In spate era un alt bloc, iar intre ele o o curte cu pomi si flori. In spate era strada Luminisului, unde erau case, unele tip vila (dintre care unele nationalizate, cand comunistii au venit la putere). Intr-una din vile locuiau mai multe familii de tigani, saraci si care se ocupau cu …ciordeli, in timp ce romanii se duceau la munca.
Trebuie sa spun, aici, ca in communism, aproape toti adultii mergeau la servici, cu exceptia tiganilor, care nu isi castigau existenta in cadru organizat. De obicei copii lor, care erau multi la numar, nu mergeau la scoala. Majoritatea avea 2-3 clase, rar isi termina ciclul primar, adica 4 clase. In prezent situatia acestei categorii (tiganii se impart in mai multe categorii, de obicei dupa ocupatii sau dupa modul in care traiesc: tigani caldarari/zlatari, argintari, gabori, lautari, spoitori, florari, etc) nu este diferita.
Mijlocul lor de transport si care este si acela care ii ajuta in activitatea zilnica este caruta trasa de cai. Deci calul este animalul prezent in orice curte, pentru ca nu am spus, dar tiganii nu locuiesc, in mod obisnuit la bloc, ci la casa sau….in cort. Se spune ca multi isi baga calul in casa; oricum din curtile multora iese un miros greu de suportat, un amestec de dejectii animale, cu mancare grea si haine si trupuri nespalate.
Tiganii, din spate, se ocupau mai ales de ciordeli, parinti, copii (intreaga familie) si aproape toti barbatii facusera sau faceau pirnaie, de unde se intorceau si mai pusi pe rele! Calin, copil fiind, se plangea tot timpul ca el nu are prieteni si de aceea “umbla” cu unii din ei ceva mai buni, in acelasi timp temandu-se sa intre in casele, mai ales a celor numiti “interlopi” (cum era Vadar). Din cauza ca umbla cu toti “boratii”, pe la scoala trecea foarte rar. Cand mergeam sa vad situatia lui, gaseam catalogul plin de absente nemotivate si de note sub 5 (5 fiind nota cea mai mica de trecere), iar vecinii veneau la mine (eu fiind o mama singura) sa parasca ca el si gasca lui de derbedei le furasera, muraturile, si alte chestii din beciuri.
Ma certam cu toata lumea: politie (care ne chema sau vizita), vecini dar mai ales cu parintii tiganilor cu care umbla. Asa ca am ajuns sa port porecla “Zorro”, care se pare ca este de actualitate chiar si in prezent. Un vecin al nostru, britanic, ma apeleaza cu acest nickname. Am citit odata, intamplator, in contul lui Calin de Facebook, ca amicul, roman, cu care el venise in UK, il intreba daca a fost in Tenerife cu Zorro. Deci, pe la spate, eu nu sunt mama, ci Zorro.
Chiar si in UK ma “cert” mai ales cu institutiile, care nu ne trateaza corect, din punctul meu de vedere, pe mine si pe Calin. Deci, nu stiu cum sunt numita, pe la spate, dar, oricum, mai multa lume, de aici, ma cunoaste, decat cunosc eu! Poate, cand vorbesc intre ei, imi spun: romanca aia nebuna, sau poloneza, sau tiganca sau cum mi-or mai mai zice (pentru ca multi nu stiu ce este Romania si “cu ce se mananca”), dar si mai multi nu stiu ca romani si tiganii, din Romania, sunt etnii total diferite, asemanarile fiind doar in comportamentul social (pentru ca ambele etnii au o majoritate saraca si o minoritate bogata, clasa de mijloc fiind din ce in ce mai mica numeric).
Revenind la tigani, zona in care locuiam era plina de case nationalizate de regimul communist. Multe din ele erau ocupate, mai mult sau mai putin “abuziv” de tigani, care fiind multi la numar, ni se parea, noua romanilor, ca polueaza zona. Aceste case sau vile erau de o insalubritate greu de inteles sau de acceptat, asa ca tiganii erau, cum sunt si acum, marginalizati si ocarati, asta cu toate ca vina nu era, in cea mai mare parte, a lor ci a societatii plina de prejudecati si mai ales, a autoritatilor.
Toate, cate le-am scris, se petreceau acum vreo 25-30 ani. Spun asta pentru ca de pe la 18 ani, Calin a inceput sa se cuminteasca, chiar daca legatura cu tiganii nu s-a rupt, definitiv atunci, data fiind situatia noastra economico/financiara din ce in ce mai precara.
Multi tigani din Constanta erau turci, ei locuind cu predilectie in zona Piata Grivitei si Piata Chiliei. Barbatii se ocupau cu “afaceri”, de obicei, ilegale, iar femeile cu vanzari de diverse, ghicitul si activitati casnice. Unii din ei aveau conditii de locuire mai suportabile. Dar toti aveau camerele varuite cu albastru si uneori cu alb iar pe pereti si pe paturile de dimensiuni mari (deoarece dormeau “claie peste gramada”) erau puse carpete stralucitoare, extrem de kitsch-oase, pe care le aduceau din Turcia si in majoritate le vindeau. Mai aveau pe mese si pereti icoane ortodoxe si alte obiecte, care mai decare mai stralucitoare. Din autogara Constanta, plecau spre Istambul multe autocare incarcate cu tigani “comercianti”. Pe langa carpete aduceau tot felul de maruntisuri, pe care le vindeau la tarabe sau ambulant, pe plaje, in timpul verii, Constanta fiind situate pe malul Marii Negre si la distanta mica de Turcia.
Vara, pe plaja, mai vindeau porumb fiert, acadele, susan, mere caramelizate, seminte prajite (pe care le vindeau in cornete facute din ziar, cate 1 sau mai multe paharute, dupa cati bani plateai). Mai faceau din scoici tot felul de obiecte decorative, coliere (care aratau chiar bine) astfel ca turistii romani sau streini le cumparau cu placere.
In toate parcurile Constantei erau tiganci, imbracate cu fuste inflorate, cu parul prins in cozi (jumatate in spatele urechii si alta jumatate in fata), de obicei purtand un bebelus sau o papusa (care sa dea impresia de bebelus) in brate, sau cu cate un puradel (copil mic) pe langa ele. Ele se ocupau, de obicei cu pacalit naivii, adica cu ghicitul in palma, in carti sau ghioc (o scoica mare, in care parca auzi sunetul valurilor marii). Manifestau o abilitate remarcabila de a “citi” omul si dorintele lui, asa ca reuseau sa ia bani si bijuterii, iar asta fara ca omul sa se simta furat.
PS Continuarea alta data. Oricum voi incarca multe poze (personale si de data relativ recenta) cu tigani din Transilvania, intr-una din urmatoarele postari despre etnie.